Marele si slavitul prooroc Ilie… not

Pentru ca azi, 20 iulie lumea crestina il sarbatoreste pe Ilie proorocul, m-am gandit sa punctez si eu aceasta zi cu cateva idei despre acest mare om.

Imi aduc aminte ca cineva imi argumenta moartea lui Uza, cel care a avut nesimtirea sa sprijine chivotul sa nu fie rasturnat de boi, prin necredinta lui si neincrederea ca un obiect atat de sfant s-ar putea rasturna si ar avea nevoie de ajutorul lui.

Iata ca aceeasi neincredere o gasim si la acest Ilie, care auzind ca Izabela, sotia lui Ahab, rege peste Israil, il vrea mort ca razbunare pentru cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai Aserei pe care Ilie i-a injunghiat (lucru firesc pentru credinciosi, biblia insasi spune in nenumarate randuri ca cei de alta credinta trebuie ucisi), acesta din urma, temandu-se pentru viata lui, o ia la fuga si se ascunde in pustiu. El isi cunostea destinul maret ca purtator de cuvant al lui Dumnezeu, si pe langa asta era si inzestrat cu puteri fantastice (tuna si fulgera pe oricine avea el boala) – si totusi, se teme de o amarata de femeie pagana, pe care ar fi putut-o praji instant. Norocul lui ca D-zeu nu a fost perspicace la aceasta faza, si nu a remarcat acest detaliu, netaxandu-l pe Ilie pentru necredinta sa.

Lucrul cel mai odios insa, de care se face vinovat acest personaj, este fara indoiala uciderea celor 102 oameni ai regelui Ohozia, care aveau singura vina de a veni cu un mesaj din partea regelui. Povestea suna cam asa (fac un scurt rezumat, pentru a nu plictisi cu citate lungi, cei interesati gasesc insa relatarea in Cap 1 din Cartea 4 a Regilor) – regele gandindu-se sa isi recupereze niste teritorii pierdute, cauta sfaturi unde nu trebuie, adica la un zeu pagan, Baal-Zebub. Auzind asta, Ilie il fericeste pe rege cu un ‘blestem’ de origine divina, spunandu-i ca nu va cobori viu din patul in care se afla bolnav. Omul speriat, trimite o capetenie impreuna cu 50 de soldati in cautarea lui Ilie, sa il aduca la rege, pentru lamuriri. Ilie ii omoara pe toti 51 coborand foc din cer sa ii mistuiasca. Regele trimite o a doua delegatie, formata de asemenea din capetenie + 50 soldati, acestia avand aceeasi soarta. Regele trimite si a 3-a delegatie, din nou 51 de oameni, mai inspirati insa, acestia se arunca la picioarele lui Ilie, cersind mila. La sfatul unui inger (citat: “Du-te cu el şi nu te teme de el!” ), Ilie ii cruta pe cei 51, si merge cu ei la rege. Din spusele ingerului, inteleg ca singurul motiv pentru care Ilie i-a ucis pe primii 102 oameni, a fost teama si frica pentru viata lui.

Si avea Ilie un ucenic pe nume Elisei, care nu s-a lasat deloc mai prejos decat inaintasul lui, savarsind probabil cea mai inexplicabila si mai cruda dintre toate crimele biblice: cheama 2 ursi (probabil de la o gradina zoologica  sau circ din apropiere, deoarece ursi mai greu gasesti in acele zone de desert) sa sfasie 2 copii pentru vina de a fi ras de chelia lui.

Vorba aia, ce naste din pisica, soareci mananca.

————————-

Erata (completare ulterioara): Nu erau 2 copii (cei ucisi de Elisei), erau 42 de copii! Mersi B. pt sesizare.

Tags: , , , , ,

10 Responses to “Marele si slavitul prooroc Ilie… not”

  1. Syme spune:

    N-ai mai dat la mine pe blog la discuţie. De atunci am scris un articol ce te-ar putea interesa. Te rog să-l citeşti cu mare atenţie: Împlinirea intelectuală: ateul sau teistul?.

  2. admin spune:

    Salut,

    Imi cer scuze pentru acest lucru, am tot amanat sa vin sa raspund la ultimul tau comentariu, in parte pentru ca vad ca nu prea ajungem noi la un consens, si vad ca la tine e un fel de joaca de-a debate-ul, adica chiar daca ai sti ca nu ai dreptate, tu continui sa iti construiesti demonstratii pentru punctul tau de vedere (nu zic ca ar fi asa neaparat, asta e insa impresia mea).
    Revenind la blogul tau, promit sa vin sa iti citesc articolul, si sa incerc sa iti raspund si la ultima noastra discutie ramasa un pic in aer.

  3. tais spune:

    salut!..ai uitat sa scrii ca Sf Ilie si Enoh vor fi trimisi de Dumnezeu pe pamant pentru a lupta impotriva lui antihrist inainte de apocalips… dar asta e din alt film si cum tu nu crezi dialogul e imposibil intre un ateu(ca tine) si credincios(ca mine).Avem fiecare alt tipar de gandire, dar o sa vedem la sfarsit cine are dreptate. Numai bine.

  4. admin spune:

    Salut,
    Intr-adevar cred ca e din alt film, eu nu am vazut sa zica nicaieri in biblie asa ceva, despre Ilie si Enoh. Te rog sa imi arati tu unde ai citit asa ceva (poate ca intr-adevar este, dar mi-a scapat mie).
    Dialog poate exista cata vreme se doreste acest lucru.
    Problema de obicei este in ograda voastra, multi credinciosi considerand acest fel de dialog un fel de ispita de care trebuie sa se fereasca, un prilej de sminteala si tulburare.
    Din partea mea toate portile sunt deschise, am facut acest blog tocmai pentru acest lucru.
    Numai bine.

  5. tais spune:

    pai amice daca tu si toti ateii porniti de la prezumtia ca Biblia e fake si crestinii sunt primitivi superstitiosi si inculti si luati ca adevaruri evolutionismul, originea universului si toata cosmogonia asa zis moderna nesprijinite pe dovezi clare irefutabile, atunci cum poate fi dialog??.Atunci si eu pot spune ca toate teoriile astea”stiintifice” moderne sunt elucubratii, falsuri sponsorizate(pot fi demontate usor aproape toate, nu am timp sa o fac eu) pe multi bani care prind la persoane cu intelect cel mult mediu si nu cred ca iti convine. Am mai scris la tine pe blog tu nu stii sa citesti Biblia(fara suparare),nu ai luat contextul istoric in considerare, ce a vrut Dumnezeu sa demonstreze cu adevarat in VT samd. ps.Citeste atent daca vrei si in Biblie si in scrierile parintilor biserici primare si o sa vezi referiri la Enoh, Ilie in vremurile din urma asta asa pt. cultura generala, ca tot nu vei crede deocamdata, dar candva vei crede.

  6. tais spune:

    inca ceva sa intelegi/ eu citesc Biblia de vreo 20 ani si tot nu inteleg unele lucruri, este o carte”grea”, pe alocuri cifrata de exemplu Daniel, Ezechiel, Apocalipsa, sunt si altele poti face legaturi intre ele. Dovezile in cazul aparitiei la sfarsit a lui Ilie si Enoh sunt”circumstantiale”, recunosc, dar exista…daca vrei intra pe”Razboi intru Cuvant” au un articol foarte detaliat despre vremurile din urma, asa de curiozitate.ps. Nu incerc sa te convertesc, asta trebuie sa simti o trezvie, cum am simtit si eu demult.

  7. admin spune:

    Se pare ca tu pornesti de la prezumtia ca eu as porni de la prezumtia ca biblia e fake, etc :)
    Eu incerc sa aduc anumite aspecte in discutie, concluzionand (intr-adevar) ca este fake. Faptul ca, crestinii ar fi primitivi superstitiosi, este din nou o eventuala concluzie, daca se accepta prima concluzie. Cat despre partea cu ‘inculti’, nu cred sa fi zis eu asa ceva vreodata, chiar nu cred asta.
    Evolutionismul il consider ca varianta cea mai posibila dintre cele 2 optiuni, dar asta nu exclude o a treia varianta, inrudita cu evolutionismul, care sa fie cea corecta. La fel si cu originea universului, etc.
    Cat despre faptul ca stiu sau nu sa citesc biblia, cu riscul de a ma repeta, nu pot accepta ca ’scuza’ pentru anumite comportamente ale lui D-zeu contextul istoric, acesta poate explica in cel mai fericit caz de ce nu au fost taxate unele comportamente umane de catre D-zeu.

  8. ortodoxtv spune:

    [Edited by admin]: daca nu scrii nimic decat pui un link offtopic, nu pot decat sa cred ca faci spam. Te astept in continuare cu comentarii.
    http://www.o————————————————

  9. B. spune:

    O mica greseala care ti-a scapat: nu erau doar 2 copii, erau ceva mai multi ( 42 ) – cei sfartecati de ursi la porunca lui Elisei.

  10. admin spune:

    Sa stii ca ai dreptate, initial cand am citit respectiva relatare, nu stiu de ce, am inteles ca erau 2 copii, si ursii i-au rupt pe acestia 2 in 42 de bucati… dar acum recitind, asa este, erau niste copii acolo (mult mai multi probabil) si din acestia ursii au sfasiat 42 bucati.

Leave a Reply