Archive for the ‘Vechiul Testament’ Category

Ahaz copilul minune

Vineri, August 7th, 2009

Iata un fapt relatat de biblie, cel putin interesant de mentionat:

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) Cap. 28:1

Ahaz era de douăzeci de ani când a fost făcut rege şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim; însă el n-a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, precum făcuse David, strămoşul lui (mai mult…)

Marele si slavitul prooroc Ilie… not

Luni, Iulie 20th, 2009

Pentru ca azi, 20 iulie lumea crestina il sarbatoreste pe Ilie proorocul, m-am gandit sa punctez si eu aceasta zi cu cateva idei despre acest mare om.

Imi aduc aminte ca cineva imi argumenta moartea lui Uza, cel care a avut nesimtirea sa sprijine chivotul sa nu fie rasturnat de boi, prin necredinta lui si neincrederea ca un obiect atat de sfant s-ar putea rasturna si ar avea nevoie de ajutorul lui. (mai mult…)

Buturuga mica rastoarna carul mare

Sâmbătă, Iunie 27th, 2009

Unul dintre cele mai contestate nazdravanii biblice este cu siguranta potopul. Nu ma voi lega acum de absurditatea fenomenului in sine, ma voi opri insa asupra unei mici inexactitati din firul relatarii, care insa este de ajuns sa invalideze povestea. Sa nu uitam ca povestea apare in prima carte a Pentateuhului, este dictata de ‘cel de sus’ si prin urmare ar fi imposibil sa contina erori, oricat de mici ar fi ele. (mai mult…)

Omoruri din Vechiul Testament (continuare)

Joi, Iunie 4th, 2009

Dupa cum am promis, revin cu completari la lista de atrocitati din Vechiul Testament. Exemplele care vor urma, depasesc stadiul de simple omoruri, avem de a face aici de un adevarat genocid comis de D-zeul biblic. (mai mult…)

Cateva exemple de omoruri din V.T.

Vineri, Mai 22nd, 2009

V.T. este o sursa inepuizabila de astfel de exemple, judecati voi daca acesta este standardul de moralitate pe care doriti sa il urmati. Sunt foarte curios daca in scoli, unde mai nou s-a introdus religia ca materie obligatorie, sunt prezentate si aceste exemple. (mai mult…)