Posts Tagged ‘Vechiul Testament’

Ahaz copilul minune

Vineri, August 7th, 2009

Iata un fapt relatat de biblie, cel putin interesant de mentionat:

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) Cap. 28:1

Ahaz era de douăzeci de ani când a fost făcut rege şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim; însă el n-a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, precum făcuse David, strămoşul lui (mai mult…)

Marele si slavitul prooroc Ilie… not

Luni, Iulie 20th, 2009

Pentru ca azi, 20 iulie lumea crestina il sarbatoreste pe Ilie proorocul, m-am gandit sa punctez si eu aceasta zi cu cateva idei despre acest mare om.

Imi aduc aminte ca cineva imi argumenta moartea lui Uza, cel care a avut nesimtirea sa sprijine chivotul sa nu fie rasturnat de boi, prin necredinta lui si neincrederea ca un obiect atat de sfant s-ar putea rasturna si ar avea nevoie de ajutorul lui. (mai mult…)

Omoruri din Vechiul Testament (continuare)

Joi, Iunie 4th, 2009

Dupa cum am promis, revin cu completari la lista de atrocitati din Vechiul Testament. Exemplele care vor urma, depasesc stadiul de simple omoruri, avem de a face aici de un adevarat genocid comis de D-zeul biblic. (mai mult…)

Traficul de carne vie in Biblie

Sâmbătă, Mai 30th, 2009

Cine crede ca biblia este despre toleranta, iubire, respect reciproc, libertate, drepturi egale, cunoaste aceasta carte probabil doar din acele desene animate (simpatice de altfel, pana la un punct) de care cu toti ne aducem aminte de prin anii ‘90.

Pe tot parcursul bibliei, dar mai ales in Vechiul Testament, sclavii sunt priviti ca un lucru la fel de normal precum vitele, boii, camilele sau oile. Orice evreu care se respecta, trebuia sa aiba si sclavi in ograda lui sa poata fi considerat instarit. (mai mult…)

Cateva exemple de omoruri din V.T.

Vineri, Mai 22nd, 2009

V.T. este o sursa inepuizabila de astfel de exemple, judecati voi daca acesta este standardul de moralitate pe care doriti sa il urmati. Sunt foarte curios daca in scoli, unde mai nou s-a introdus religia ca materie obligatorie, sunt prezentate si aceste exemple. (mai mult…)

Despre cele 10 porunci

Vineri, Mai 22nd, 2009

Cine sa stie mai bine cele 10 porunci decat insusi Invatatorul?

Intrebat ce sa faca sa mosteneasca viata vesnica, Iisus raspunde: (mai mult…)